Despre noi

    Şcoala Gimnaziala “Alexandra Nechita” mun. Vaslui şi-a deschis porţile la 10 octombrie 1981 cu 16 săli de clasă, având sediul in localul din strada Păcii nr.1. Primii directori ai şcolii au fost doamna profesoară Andriescu Cornelia şi regretatul domn profesor Ioniţă Gelu, care s-au luptat cu lipsurile de tot felul, şcoala fiind “dotată” cu ce dădeau alţii la casare. Au fost ani grei la început, cu clase de 40 de elevi (cu cheia la gât pentru că părinţii erau la lucru), frig pe timpul iernii şi program în trei schimburi. Dar prin munca colectivului şcoala a reuşit să se afirme între şcolile din oraş şi judeţ.

    După 1990 şcoala îşi autodefineşte personalitatea, îşi proiectează activitatea managerială, având în vedere permanenţa şcoala – elevi – părinţi - comunitatea locală. Sub conducerea domnului profesor Tatu Stan şi apoi sub conducerea domnului profesor Iacob Melu, om de o deosebită ţinută profesională şi o mare experienţă managerială, şcoala s-a transformat dintr-o „şcoală de cartier, într-o şcoală din cartier”, deviza domnului professor Iacob Melu.

    Următorul Manager al şcolii, doamna profesoară Rodica Novenschi a continuat cu aceeaşi fermitate şi dăruire drumul inceput de ceilalţi, şcoala a obţinând rezultate excelente pe plan educativ şi în ceea ce priveşte dotarea şcolii cu mijloace moderne de educaţie. În anul 2008 şcoala a obţinut titlul de “Şcoală Europeană”.

    Începând cu data de 15 septembrie 2001, şcoala a fost botezată “Alexandra Nechita” după numele “micuţei Picasso” născută pe meleaguri vasluiene. Ea reprezintă pentru noi simbolul copiilor ce-şi exprimă în mod original (uneori chiar genial) ideile şi sentimentele în coduri paralele cu cele verbale şi care descompun lumea după legi proprii, legi guvernate de profundă sinceritate şi sensibilitate. Sub coordonarea pasionatului coleg, profesor Aniţei Silviu, în şcoală funcţionează o expoziţie permanentă cu lucrări ale Alexandrei şi cu lucrări ale elevilor noştri.

    În anul 2001 (sub directa îndrumare a domnului profesor Iacob Melu) s-au sărbătorit 20 de ani iar in 2011 (cu coordonarea domnului profesor Ciobotariu Cristin) s-au sărbătorit 30 de ani de la înfiinţarea şcolii, momente deosebite ce au prilejuit întâlnirea foştilor elevi ai şcolii cu învăţătorii şi profesorii ce le-au însufleţit pentru prima dată dragostea de carte. Este un semn de recunoaştere, de încredere dar şi de continuitate spirituală.

Calitatea investiţiei personale şi umane în cei aflaţi pe băncile şcolii creşte de la generaţie la generaţie, iar mulţi dintre foştii noştri elevi au devenit oameni cunoscuţi pentru calităţile lor intelectuale sau artistice aşa cum este de exemplu regizorul Corneliu Porumboiu.

    Generaţiile de elevi şi profesori respectă peste timp legea nescrisă a unităţii de gândire, de simţire şi de acţiune iar preocupările intelectuale şi artistice însufleţesc şi astăzi profesorii şcolii, pasionaţi de profesie, implicaţi în activitatea didactică cu generozitate şi dăruire.